Jurnal „de front” in patria vanatului ocrotit:
Executie de ursi in Harghita
Televiziunea
Romana, pe urmele crimelor ecologice
Cinci ore de slalom printre dunele de gheata din asfalt, de
la Bucuresti la Odorheiu Secuiesc, nu inseamna putin pentru o Dacia 1300 si
ocupantii ei, o echipa a televiziunii romane. De la Rupea facem la dreapta,
catre destinatia noastra, tinutul secuilor, unde reporterii urmeaza sa
filmeze grozaviile pe care le infaptuiesc braconierii care ucid o specie
protejata: ursul brun carpatin - demult disparut in alte locuri de pe pamant.
Drumul catre Odorheiul secuilor se ingusteaza, localnicii se uita la masina
televiziunii incremeniti si fac eforturi de memorie sa-si aminteasca unde au
mai vazut sigla desenata pe ea: TVR. Tin mana la gura si ne urmaresc cu
privirea pana cand ne pierdem intre curbele marginite de siruri lungi de
case, toate la fel, toate aliniate perfect. Numarul de Bucuresti nu-i
intriga, in schimb, pe localnici. S-au obisnuit cu jeep-urile lungi, cu
geamuri negre, care aduc „barosanii” din Capitala la vanatoare. Prin sate,
palincarii secui ies cu picioarele impleticite din carciuma, se impiedica si
injura pe oricine nu este de prin partea locului. Ne injura si pe noi, care
mergem cu o Dacie incarcata cu bagaje si cu scule de filmat catre un tinut
cunoscut mai mult din povestirile celor care au tranzitat zona, fara sa
zaboveasca prea mult pe aici, avertizandu-ne ca cel mai mare ghinion al
nostru ar fi sa ni se strice masina in plina noapte si sa ne dea tarcoale
lupii si ursii. „Asa vorbesc unii de la Bucuresti, care nu stiu ca ursii
aproape ca au disparut, macelariti de braconieri dementi, de straini care
platesc si zece mii de dolari pe un trofeu, de domni importanti care sunt
acoperiti de aprobari obtinute numai fiindca sunt prieteni cu sefii
vanatorilor si cei de la Regia Nationala a Padurilor”, ofteaza Laszlo Szabo,
presedintele unei organizatii nonguvernamentale, „AVES”, care lupta impotriva
distrugerii habitatului natural.
Laszlo Szabo este un munte de om, de un metru si nouazeci
si cinci, inzestrat cu un mare curaj, caci mare curaj iti trebuie sa te iei
de smecherii si de braconierii care vin cu tupeu in Odorheiu Secuiesc sa
vaneze tot ce inseamna vietuitoare. Laszlo Szabo ne primeste cu retinere, se
uita la noi peste ochelari si ne cantareste dintr-o privire. Ne intreaba,
intr-o romaneasca acceptabila, daca intr-adevar am venit sa facem ancheta
despre ursi sau avem si alte interese, daca am fost trimisi de la Bucuresti
ori am venit din proprie initiativa. Pare obosit, chiar si atunci cand
primeste raspunsuri: daca astia de la televiziune or sa faca mai mult rau
decat bine ursilor din padurile Harghitei?
 Ne
intalnim dimineata si pornim catre padurile de langa Odorheiul Secuiesc, la
Zetea si Subcetate, loc unde oamenii lui Ceausescu au construit niste
observatoare tip Harghita, celebrele OTH-uri: „Uitati, domnilor, acest OTH a
fost construit pentru Ceausescu, atunci cand vana ursi cu liota lui. Intr-o
singura zi, Ceausescu a impuscat, impreuna cu Gaddafi, nu mai putin de 16
ursi, la momeala, la nada, cum spun vanatorii. Si astazi, cei care vin la
vanatoare de ursi vaneaza tot la nada, domnu’, asta-i ilegal, numai la noi si
in Rusia se mai nadesc ursii cu hoit de animal atarnat de copac”. Ni se
zburleste parul in cap cand auzim ce este filmat pe caseta pe care ne-o da
Laszlo Szabo: amarati de caini, cai, porci cu trichineloza sunt trasi cu
cabluri groase si suspendati de copaci, aflati la numai 20 de metri de
observatorul de vanatoare. Macelarii de urs saliveaza, cand vad ca animalul
se apropie de momeala, si lesina de placere cand apasa pe tragaci. OTH-ul are
ziduri de 40 de centimetri grosime si ursul nu poate simti mirosul de
„vanator”, un adevarat ucigas, care apoi se lauda cu centimetrul de
croitorie, atunci cand masoara craniul ursului in fata prietenilor. Szabo
trage de noi sa parasim zona de indata, fiindca un paznic de vanatoare si-a
alertat sefii cu ajutorul unei statii de emisie-receptie. Ne urcam in masini
si parasim clocotind de indignare locul unde zeci de ursi au fost executati
de vanatori, in numele unui „sport” criminal. Ne intrebam, in timp ce suntem
hurducaiti de Land Rover pe pantele abrupte, daca insasi vanatoarea este un
sport, atata vreme cat se ucide din placere, si nu din alte ratiuni. Ne
revenim insa repede, atunci cand zarim doua masini pline cu vanatori care ne
blocheaza drumul. In spatele nostru mai opreste un Aro. Din masini coboara
zece indivizi cu chipurile intunecate, inarmati, si care trantesc portierele
ca sa ne vare spaima in oase.
„Dati-ne
caseta, ori iese cu sange!”
Coboram cu aparatul Beta deschis pentru a inregistra
incidentul. La vederea camerei de filmat, indivizii, agresivi pana atunci, se
intorc cu spatele si le zarim armele sub pufoaicele de vanatoare. Sunt si
romani, si unguri (cand e vorba de jaf, nu exista antipatii etnice), ne
ameninta intr-o romaneasca chinuita, le simtim violenta in tremurul vocii, ne
cer caseta, ca altfel „iese cu sange”, zic ei.  Sunam
la comandantul Politiei din Odorheiul Secuiesc, Ioan Craciunas, sa trimita un
echipaj, sunam si la chestorul-sef al Inspectoratului de Politie Harghita,
Negrusa, sa-i cerem ajutorul. Brusc, atunci cand aud de Negrusa, vanatorii si
lucratorii Ocolului Silvic se opresc din amenintari si isi suna superiorii,
carora le raporteaza incidentul. In ungureste. Szabo vorbeste aceeasi limba
cu ei si ne traduce vorbele lui Istvan Birtalan, pesemne seful celor care
ne-au sechestrat. Fetele li se congestioneaza si mai tare atunci cand, dupa
aproape o ora, se vad nevoiti sa elibereze drumul forestier. Lasam in urma
noastra zece brute turbate, cu spume la gura, care se jura pe sfintii lor
care nu exista ca ne vom intalni cat de curand. Ne intersectam, dupa cativa
kilometri, cu un echipaj de politie, care este fericit ca incidentul cu
indivizii aceia inarmati n-a fost mai grav. Depunem plangere la Politia din
Odorheiul secuilor, dar nu ni se da numar de inregistrare, cu toate
insistentele noastre. Comandantul Craciunas face pe uluitul - „asa ceva nu
s-a intamplat niciodata pe aici”. Il lasam sa se mire si plecam spre
Asociatia de Vanatoare „Tarnava Mare”, care administreaza cea mai mare parte
a fondului de vanatoare de aici. Dar, deziluzie!, directorul Biro este plecat
la vanatoare! Secretara sa este disperata, ne roaga sa nu filmam nimic, nici
macar puiul de urs impaiat din biroul sefului.
Romania
incalca conventia de la Berna
In urma cu cativa ani, Romania se afla printre semnatarii
Conventiei de la Berna, initiata tocmai pentru protejarea unei specii
exterminate pe zi ce trece: ursul brun carpatin. De fapt, aceasta aderare se
voia un semnal al normalizarii actului vanatoresc. Ce minciuna! In Romania
„sufocata” de emotia aderarii europene, ursul este impuscat fara mila de
oameni cu bani, dar si de braconieri. Potrivit statisticilor oficiale, in
Romania exista in prezent 7000 de ursi. Cum criminala lege referitoare la
animale spune ca trebuie impuscati cam zece la suta din aceasta cifra,
inseamna ca numai in sezonul de vanatoare 2003-2004, in Romania vor trebui
impuscati 658 de ursi. Iata insa ca asociatiile de protectie a animalelor,
precum si locuitorii zonelor cu vanat sustin ca, in realitate, in Romania mai
traiesc doar 2300 de ursi. Si in Harghita 74 de ursi vor fi ucisi in acest
sezon de vanatoare. Laszlo Szabo, presedintele Fundatiei „AVES”, se lupta de
multi ani cu autoritatile pentru a fi oprit macelul: „Sa stiti ca in Harghita
mai sunt 200-230 de ursi si nicidecum 740, cum afirma domnii de la Regia Nationala
a Padurilor si de la AGVPS. Li s-a „umflat” numarul tocmai ca sa impuste cat
mai mult, pana cand si ultimul urs va fi ucis.  Nenorocitii
trag si in femelele gestante, si in puisorii de urs. Bucurestiul stie ce se
intampla, dar nu ia nici o masura, pentru ca sunt interese financiare uriase
in joc, un trofeu putand ajunge si la 13.000 -14.000 de euro. Astfel, in
maximum zece ani, ursul brun carpatin va deveni o amintire, il vom vedea
numai in reclamele de la televizor. Ministerul Agriculturii este partas la
acest macel, acest dezastru ecologic, despre care lumea civilizata, lumea
occidentala, stie, dar nu poate face nimic, fiindca autoritatile de la
Bucuresti ascund aceasta oroare”.
Szabo ne arata un film realizat de el despre modul cum se
vaneaza la nada. Un cal ucis este eviscerat si apoi legat de un copac, iar
ursul se apropie si mananca din hoitul sarmanului armasar. Imaginile sunt
cutremuratoare, nici un CNA din lume n-ar permite sa fie difuzate. Ne
inchipuim cum arata o ursoaica ucisa, cu puii adulmecandu-i sangele si tipand
dupa mama lor, pravalita in zapada inrosita.
„Ca sa se razbune, mi-au aruncat o blana de pui de urs braconat si mi-au
otravit cainele”
Plecam spre Lupeni, o localitate de langa Odorheiul
Secuiesc, unde vrem sa vorbim cu un fost paznic de vanatoare. Trecem peste un
pod sub care oamenii au gasit, nu cu mult timp in urma, un urs decapitat.
Mergem sa vedem sinistrul loc, unde, lovitura de teatru, trei vulpi ucise au
fost varate in pungi de plastic. Urmele alicelor se vad clar. Ne retragem
scarbiti si plini de furie. Atata furie, incat ne vine sa intram repede in
masina si sa parasim locul asta turbat. Dar unde sa mergem, peste tot in
„paradisul animalelor” de la noi e la fel, peste tot se ucide cu sange rece.
Omul pe care il cautam se teme sa vorbeasca, a patit-o de
prea multe ori: „Am prins multi braconieri atunci cand eram paznic de
vanatoare, am facut rapoarte la politie, dar nu s-a intamplat nimic, am fost
amenintat cu moartea, pe fetita mea au prins-o braconierii in padure si au
pipait-o. I-au spus sa-mi pregatesc mormantul, iar apoi, intr-o seara, mi-au
aruncat o blana de pui de urs braconat. A venit politia, mi-au luat arma de
vanatoare si m-au cercetat cateva zile, dar mi-au dat drumul. Ei stiau cine
erau braconierii, dar i-au acoperit. Dupa doi ani, mi-au dat arma inapoi,
degeaba, ca nu mai am pe cine sa pazesc. Acum, pe unu ianuarie, mi-au otravit
cainele, un ciobanesc unguresc, nu iesise din curte, ca era legat cu lantul.
Stiu numele braconierilor din zona, stiu unde se afla multe oase de ursi, dar
politia nu a facut nimic, nimic.” Calauza noastra merge impreuna cu noi si cu
Szabo sa ne arate oase de ursi, intr-o padure de langa Odorheiul Secuiesc.
Szabo ne spune ca numai in zona in care ne aflam au fost impuscati peste 300
de ursi in ultimii 15 ani: „Habar n-aveti ce averi au facut unii vanatori din
impuscarea ursilor. Si-au ridicat palate, nu vile, au dat dreptul si la
Bucuresti, ca altfel nu se poate. Nicolae Selaru, seful AGVPS, stie de
nenorocirile care se petrec aici, Ion Dumitru, seful Regiei Nationale a
Padurilor, la fel, Ministerul Agriculturii asijderea, ei sunt principalii
vinovati de aceasta crima impotriva naturii”. Laszlo Szabo respira greu,
colegii lui de la „AVES” ii spun sa se linisteasca, fiindca poate face
accident cerebral, noi suntem inmarmuriti de dovezile clare care ne-au fost
aratate. Numai cei de la Regia Nationala a Padurilor raporteaza ca Romania e
raiul animalelor salbatice, exact cand pamantul padurilor se imbiba de
sangele ursilor, cerbilor, caprelor si lupilor impuscati.
Teroarea
din Harghita
In urma cu trei ani, au disparut 8 arme de vanatoare de
la Fancsali Istvan. Politia a cercetat disparitia armelor, la fel cum a
cercetat si sesizarile privind cazurile de braconaj. Comisarul-sef Ioan
Craciunas din Odorheiul Secuiesc declara ca n-a primit nici o plangere despre
braconaj sau despre amenintarile cu moartea. Craciunas are 55 de ani si se
vede ca are multa experienta atunci cand ne minte. Nici nu clipeste, nici nu
roseste, nici o vena nu i se umfla. Este calm, sfidator, stie ca nu va fi
luata nici o masura impotriva celor care braconeaza. Doar protectia vine
tocmai de sus, de la Bucuresti. Craciunas si-ar pierde postul in secunda in
care ar confirma abjectia vanatoreasca din padurile harghitene. Odata cu el,
ar cadea si superiorii lui, iar apoi, ca intr-un domino salbatic, multi
dintre stabii din Romania. Szabo primeste, in fiecare zi, amenintari cu
moartea, ca de altfel toti colegii sai. Unul dintre acestia, Szabolcs Covacs,
a fost oprit de un paznic de vanatoare, care, in aburii alcoolului, i-a
infipt arma in gat, si l-a lovit. Covacs a scapat ca prin minune. Asa cum a
scapat si echipa televiziunii romane, intimidata, sechestrata,
obstructionata. Ca de obicei, si in cazul vanatului asteptam rezolvari de
afara: comunitatea internationala de abia a aflat de drama prin care trece
ursul brun carpatin. Cu siguranta va reactiona.
Programul
de exterminare
Dar nu numai ursii vor avea parte de solutia finala, daca
nu se va interveni la timp. Rasfoim stupefiati un raport care contine cifrele
de ursi, lupi sau pisici salbatice. Foaia ne tremura in mana cand citim: 658
de ursi vor fi ucisi in 2004, dintre care 551 de catre straini. Nu mai putin
de 945 de lupi, dintre care 421 vor fi omorati de catre straini. In sezonul
2003-2004, vor fi ucise 1402 pisici salbatice, dintre care 447 de catre
straini. Iata un program riguros de exterminare a acestor minunate animale.
La fel se intampla si cu caprele negre din Muntii Rodnei, si cu capriorul,
acolo unde mai este vazut. Pe langa cifrele oficiale, in Romania se mai si
braconeaza, astfel incat numarul animalelor ucise ar putea creste uluitor.
Drumul intoarcerii ni s-a parut mai lung ca niciodata. Animale nevinovate
asteapta sa vina primavara, in vreme ce ucigasii cu adeverinta de vanator isi
ung armele si isi numara gloantele. In padurile Romaniei, miroase a sange si
miroase a moarte.
GABRIEL
GEAMANU
22 ianuarie 2004
|
