|
Perpetuarea speciei ursului brun carpatin e motivul
unor noi tensiuni dintre UE si Romania. La noi, demnitarii vorbesc despre
suprapopulare si fixeaza cote mari de vinat. La ei, creste scepticismul
pricinuit de diferente mari intre datele oficiale si cele furnizate de
organizatiile ecologice independente. Conflictul arbitrat de UE exista de
multa vreme pe teren autohton. O tabara este reprezentata de ICAS
(Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice), cealalta de ecologi.
Cum se apara Romania
de acuzatii
SRG
(Scientific Review Group) este institutia abilitata de UE sa examineze
numeroase cazuri in care importurile de animale sau de trofee vinatoresti
si conservarea unor specii se bat cap in cap. Conform SRG, acesta este si
cazul Romaniei. De aceea acest for a decis in 2004 interdictia exportului
de trofee de urs brun carpatin din Romania in UE. Dezbaterea privind interdictia
a fost reluata saptamina aceasta. Inainte sa inceapa deliberarile, membrii
SRG au avut la dispozitie un raport scris de Ovidiu Ionescu, directorul
stiintific al ICAS. Raportul abunda in informatii incitante. De exemplu,
aflam ca la inceputul anilor ’90 populatia de ursi a scazut drastic in
Romania din cauza faptului ca ei aveau „un efect economic negativ asupra
oamenilor“. In plus, supraprotectia de care beneficiau animalele era
corelata cu sistemul politic nedemocratic. Asa ca oamenii si-au facut singuri
dreptate, omorind nu fostii nomenclaturisti, ci ursii! Se pare ca, astfel,
razbunarea se explica, chipurile, prin pagubele aduse de ursi
gospodariilor.
Noroc
ca apoi numarul de exemplare s-a stabilizat si a inceput chiar sa creasca
„din cauza interesului vinatorilor straini fata de aceasta specie“. Cifrele
sint la fel ca pe vremea lui Ceausescu: alarmant de optimiste.
Suprapopularea cu ursi e un adevarat pericol national. Conform raportului,
in 2004 au fost numarate 6.400 de exemplare, vinatoarea fiind considerata
cea mai eficienta metoda de a tine sub control numarul din ce in ce mai
mare de ursi. Prima pe lista masurilor adoptate pentru imbunatatirea
gestiunii populatiei ursine, vinatoarea va fi practicata doar in beneficiul
speciei.
Varianta ecologistilor
László
Szabó-Szeley, presedintele fundatiei AVES este cel care a sesizat
autoritatile europene in privinta discrepantelor dintre datele oficiale si
situatia reala. Informatiile furnizate de el au fost confirmate si de
altii. CITES a constatat o crestere ingrijoratoare a numarului de trofee de
ursi provenite din Romania.
Observatorii
fundatiei AVES consemneaza ca in ultimii trei-patru ani au disparut 60%
dintre exemplare. „Managementul speciei ursine nu este corect; e necesara
colaborarea cu societatea civila“, afirma Szabó-Szeley.
In
2003-2004, s-a aprobat uciderea a 74 de ursi in judetul Harghita. Conform
metodologiei, legala e uciderea unui exemplar din zece. De fapt, 74
inseamna aproximativ 30% din numarul de 250 de exemplare. De aceea,
reprezentantul AVES afirma ca nu mai e vorba de un sport, ci de un masacru.
Codul
de onoare al vinatorii te obliga sa-i lasi animalului o sansa. Or, la noi,
ursul e ademenit cu hoituri de animale si impuscat deseori de la o distanta
de 20 de metri, in timp ce vinatorii se ascund in foste observatoare
cinegetice. Fundatia AVES a descoperit si alte ilegalitati, ca de exemplu
macelarirea ursoaicelor gestante sau gonirea animalelor din birlog in
timpul iernii.
Gestionare
ca-n codru
Nu
e de mirare ca raportul ICAS a parut neplauzibil in ochii oficialilor
europeni, care nu l-au luat in serios. Dupa evaluarile AVES, in Romania
exista cel mult 2.800 de ursi, contrastul dintre cele doua evaluari fiind
considerabil. Raportul pretinde ca numarul ursilor impuscati anual este sub
5% din totalul de exemplare. Datele AVES demonstreaza ca vinatoarea din
Romania aduce a carnagiu, omorindu-se de fapt 12-15% din efectivul total de
ursi.
Mai
mult, pentru acest animal nu exista nici un refugiu viabil, desi raportul
sustine ca au fost delimitate zone in care ursii sa fie feriti de vinatori.
De fapt, nu exista vreo zona-habitat a speciei care sa fie protejata altfel
decit pe hirtie, se vineaza pina si in Parcurile Nationale (Retezat, Lacul
Rosu sau Piatra Craiului).
Hranirea
artificiala este un pericol pentru animale, cu toate acestea ea se practica
inca in Romania, in ciuda recomandarilor UE si a elementarului bun-simt. In
ultimii 30 de ani, ursii s-au obisnuit cu modul acesta artificial de
alimentatie, motiv pentru care coboara din munti, indepartindu-se de mediul
lor natural si apropiindu-se din ce in ce mai mult de habitatul uman. Hrana
suplimentara pe care le-o dau silvicultorii consta uneori in cadavre de
animale domestice decedate in urma unor epidemii sau chiar in hoituri de ursi
infestati. Ursii se molipsesc, iar bolile ii slabesc si mai mult. Oricum,
un animal viu presupune cheltuieli, pe cind unul mort aduce venituri.
Pretul sau poate ajunge la 7.000 de euro. Daca statul nu e capabil nici
macar sa opreasca braconajul, atunci cum va putea gestiona populatia de
ursi?
Mos Martin prohibit
Ursul
e o specie strict protejata prin Conventia de la Berna, la care Romania a
aderat in 1993. Acest act prevede doar impuscarea ursilor problematici,
adica cei care provoaca daune sau care ataca oamenii. In Romania, insa,
numarul acestor ursi este de aproximativ 1%. De la revolutie incoace, s-au
emis anual ordine ministeriale care stipulau o cota de vinatoare ce depasea
1%. Forul stiintific care consiliaza SRG este CITES (Conventia pentru comertul
international cu specii amenintate de flora si fauna). Ea intocmeste trei
liste de specii in functie de gradul de protectie de care ele trebuie sa
beneficieze. Bulgaria, Finlanda si Iordania sint semnatarele unei propuneri
de a include si ursul brun carpatin in lista CITES de maxima prioritate:
cea a animalelor pe cale de disparitie.
Banii aduc
nefericirea
Cineva
s-ar putea intreba, naiv, de ce atita tevatura pentru ursul brun? Raspunsul
e simplu: fiindca, in conditiile Europei, el reprezinta - ecologic vorbind
- „specia-umbrela“, adica marca garanta a unui mediu sanatos.
N. Daramus
O
padure care, in mod natural, mentine ursul inauntrul sau, oferindu-i un
adapost sigur si hrana, este o padure viguroasa, completa, in care totul se
afla, inca, la locul sau. Totul, incepind cu furnica si terminind, din cind
in cind, discret, cu omul. Plecarea ursului din padure spre „civilizatie“
sau disparitia sa inseamna inceputul declinului. E si motivul pentru care
„importul“ acestei specii in tari europene care au pierdut-o se soldeaza cu
esec. Padurile acestor tari avansate, fragmentarea lor si saracirea
vegetala si faunistica nu mai permit colonizarea „umbrelei ecologice“, desi
de la distanta par verzi si compacte. Nu se mai afla acolo codri enigmatici,
sihle neumblate, dind cunoscatorului fiorul inceputului de lume si tihna
singuratatilor in care nu esti singur. Am fost in astfel de paduri, in care
razbatea zgomotul autostrazilor, simtind cum singuratatea, acolo, inseamna
mai mult pustiu decit solitudine si reculegere. Stiam ca - spre deosebire
de Carpati - la adapostul lor ursul nu mai exista si, in acele insule verzi
inconjurate de tentacule de asfalt, m-am simtit cu adevarat proiectat si
abandonat intr-un timp strain.
Revenind
la prezent, am fost la Brasov de curind. Gospodinele de la ferestrele
blocurilor dau ursilor biscuiti, rahat si bomboane. Taximetristii duc pe
doritori „la ursi“. Cei mai indrazneti se apropie si le ofera, ursilor
bere, lichior si tigari aprinse. E o veselie timpa, primitiva, o isterie
musculoasa, decerebrata si iresponsabila. Uneori, ursul beat se repede spre
vitejii care, inspaimintati, se retrag in automobile sau peste garduri,
injurind.
Patrunse
de cincisprezece ani si in Romania, canalele TV Discovery si Animal Planet
insista explicit asupra hranirii artificiale a ursului, subliniind
greseala, soldata cu „antropizarea“ sa. Legi aspre, in Canada si in SUA,
pedepsesc pe cei care - intentionat sau intimplator - fac acest lucru,
conducind specia spre moarte.
In
plus, descopar ca silvicultura, care se afla intr-o criza morala si de
profesionalism fara precedent, este asemenea unei clinici de chirurgie in
care opereaza brancardierii. Anumiti silvicultori sugereaza mutarea
containerelor cu deseuri in padure, spre a nu mai atrage ursii pe asfalt. O
solutie care spune totul despre institutii „cu specialisti“ ale caror
taceri savante vorbesc despre frica rostirii adevarurilor suparatoare
pentru urechile efemerilor lideri politici. Pe mina acestor asa-zisi
specialisti a ajuns si recensamintul populatiilor de ursi. Afacerea
vinatorii e prea profitabila si acoperirea hirtiilor oficiale cu cifre „din
burta“, dublind sau triplind populatiile din teren, se va face cu
seninatate atit timp cit o urma de urs va mai exista in Carpati si cit timp
blana ursului se va reduce la bani si la relatii.
|
